Scandalul cu maneaua „Steaua e numai una”, cântată de fotbaliștii lui Dinamo, povestit așa cum a fost cu adevărat chiar de unul dintre protagoniști! Gabriel Torje dezvăluie cum au fost trădați jucătorii de o femeie și vânduți de un prieten: „Dacă o prind, mamă ce i-aș face” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabi Torje a povestit ce s-a întâmplat, de fapt, când el, Pulhac și Ropotan au fost surprinși cântând „Steaua e numai una”, melodia marei rivale, deși ei jucau la Dinamo.

Gabi Torje povestește cum a fost prins cântând „Steaua e numai una”: „N-am văzut că filmează”

Pe 22 noiembrie 2008, chiar în ziua în care Gabi Torje împlinea 19 ani, Dinamo era învinsă de FC Brașov, scor 0-2, însă Pulhac și Ropotan nu au mai ținut cont de înfrângerea „câinilor” și au mers direct să-l „sărbătorească” pe Torje.

Mai mult, cei trei au fost prinși cum cântau celebra piesă „Steaua e numai una”, melodia marei rivale, iar fanii „câinilor ”și conducerea clubului din Ștefan cel Mare s-au arătat a fi extrem de deranjați de ipostazele în care au fost văzuți cei trei dinamoviști. La aproape 15 ani de la marele incident, Gabriel Torje a povestit întregul eveniment pentru a clarifica orice fel de nelămurire.

„Să spun cum a fost toată povestea, cap-coadă. Eu am fost coleg cu George Călințaru la juniori, la U16. Când veneam de la Timișoara la București, stăteam la el acasă. Am rămas prieteni foarte buni până la scandalul ăla, apoi ne-am răcit puțin.

Venise la el o fată de la Timișoara și mi-a zis că nu prea are unde să se ducă cu ea. I-am zis: «Fii atent, eu oricum plec, că am meci la Brașov. Plecăm vineri, mă întorc sâmbătă noaptea». Ia cheia de la mine de la apartament, stai aici cu ea. Mi-a răspuns că stă doar o noapte. Bun, nicio problemă. I-am dat cheia, totul bine și frumos.

Noi am pierdut la Brașov. Voiam să ieșim la Bamboo dacă câștigam, dar am pierdut la Brașov. Am venit acasă, le-am zis ăstora: «Nu mai ieșim, mai bine comand ceva de mâncare acasă, luăm ce bea fiecare». El (n.r. – Călințaru) era încă la mine acasă și mi-a zis că merge la hotel. I-am zis: «Am 4 camere, stai aici cu mine, de ce să mergi la hotel? Ai camera ta, mănânci ce vrei tu, te simți bine aici, cu noi».

El încă era cu fata aia de la Timișoara. Fata aia era uimită de ce se întâmplă acolo, cum se distrează băieții. Avea un aparat foto, dar care făcea și filmări. Eu n-am văzut că filmează. Ea și zice, pe filmare, că o trimite la Turcu și la Borcea, dar n-am auzit”, a povestit Torje la „Un podcast”.

Gabi Torje, dezvăluiri uluitoare despre filmarea în care cânta „Steaua e numai una” cu Pulhac și Ropotan: „A descărcat-o și a vândut-o la un tabloid. A luat vreo 300 de euro pe ea”

Gabi Torje a povestit cum s-a aflat că el și colegii săi au cântat melodia marei rivale. Dinamovistul a menționat și câți bani s-au încasat, de fapt, pe celebra filmare.

„Atunci au fost în casă și Lucian Goian, Dragoș Grigore cu nevasta lui. A doua zi dimineața aveam refacere, după meci. Și îmi zice Ropotan în bazin: «Băi Piticule, tu ai văzut că aia a filmat?». Ei au stat până dimineața, au plecat pe la 5. Eu la 5 și jumătate am mers să le iau pe mama și soră-mea de la Gară, că era ziua mea.

Fata respectivă și George erau încă în casă. Am mers, am luat-o pe maică-mea, am mâncat cu toții, și fata tot insista: «Trebuie să merg să mă întâlnesc cu un prieten». Ea ce a făcut? S-a dus cu filmarea să arate unui prieten cum se distrează dinamoviștii.

Ăla ce a făcut? El, mai deștept, a descărcat filmarea și a vândut-o la un tabloid. A luat vreo 300 de euro pe ea, din câte am înțeles.

Mi-a părut rău că am ținut-o la masă cu mine, i-a dat maică-mea de mâncare. Bine, ea a fost inconștientă că face rău, probabil doar a vrut să arate. Acum așa gândesc. Atunci gândeam cu dușmănie: «Mamă, dacă aș prinde-o, ce i-aș face!»”.

Am zis să mergem să explicăm conducerii că a fost doar caterincă. Mi-era doar că ei cred că am petrecut pentru că am pierdut. Eu nu mă gândeam că era melodia aia pusă, ci faptul că am petrecut după ce pierduserăm meciul. Ne-a sunat atunci domnul Badea, ne-a sunat toată lumea.

Eu am vorbit mai mult cu domnul Borcea, Pulhac și Ropotan mai mult cu domnul Badea. Le-am zis să mergem să vorbim cu suporterii, să ne asumăm că am greșit. Ei nu au vrut, au zis că e vina mea, să merg eu”, a mai spus Torje pentru aceeași sursă.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Dublă lovitură pentru familia lui Silviu Prigoană! A suferit un AVC atunci când a auzit de moartea afaceristului
Dublă lovitură pentru familia lui Silviu Prigoană! A suferit un AVC atunci când a auzit de moartea afaceristului
Statul pune TAXĂ. Banii de care românii NU se vor bucura, deși i-au câștigat
Statul pune TAXĂ. Banii de care românii NU se vor bucura, deși i-au câștigat
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Ce riscă naţionala tricoloră dacă fanii români vor provoca incidente la meciul cu Kosovo
Ce riscă naţionala tricoloră dacă fanii români vor provoca incidente la meciul cu Kosovo
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
×